Hyundai a castigat ”Automotive Innovations Award” la categoria Sisteme de propulsie alternative

Hyundai a fost desemnat pentru prima data cel mai inovator mare producator auto, obtinand un premiu ”Automotive Innovations” la categoria Sisteme de propulsie alternative. Aceste distinctii sunt acordate anual de Center of Automotive Management (CAM) si PricewaterhouseCoopers AG (PwC), in semn de recunoastere a evolutiilor remarcabile din acest domeniu.

AutomotiveINNOVATIONS Award (1) Premiul recunoaste rolul de pionierat al Hyundai in dezvoltarea de noi tehnologii pentru autovehiculele cu emisii reduse, care contribuie la protejarea mediului inconjurator. Conform datelor analizate, in anul 2015, Hyundai a prezentat cele mai multe inovatii in ceea ce priveste variantele alternative de propulsoare electrice. Cel mai recent exemplu este Ioniq, primul model disponibil in trei variante de motorizari electrice. Versiunile hibrid si electric vor fi disponibile incepand cu a doua jumatate a anului 2016, urmate in 2017 de varianta plug-in hibrid.

Din luna februarie 2013, Hyundai este prima companie care produce in serie si comercializeaza autovehicule alimentate cu hidrogen – ix35 Fuel Cell. De asemenea, odata cu lansarea noului Ioniq devine singurul producator auto care comercializeaza in masa patru tipuri de propulsoare electrice: hibrid, electric, plug-in hibrid si cu pila de combustibil (Fuel Cell).

AutomotiveINNOVATIONS Award (2)Conform datelor CAM si PwC, Hyundai este considerat unul dintre primii cinci producatori auto cei mai inovatori la nivel mondial, inregistrand in 2015 o crestere cu 42% comparativ cu anul anterior, atat prin intermediul solutiilor oferite pentru sistemele de propulsie pe baza de combustibili alternativi, cat si prin celelalte divizii.

 

”Automotive Innovations” cuprinde 13 categorii, care includ: cel mai inovator producator auto, cea mai inovatoare marca auto, sisteme de propulsie pe baza de combustibili alternativi, sisteme de siguranta, masini inter-conectate, dar si concepte de autovehicule. Anul acesta, baza de date a fost formata din 19 grupuri auto la nivel mondial, cu un total de 60 de producatori, fiind analizate aproximativ 1.500 de creatii.